Nebuni ei, nebun sistemul?

         Azi mi-am permis sa ajung la serviciu mai tarziu ca de obicei, adica pe la 8. In sala au fost azi multe dosare in care bolnavii cereau sa fie eliberati de pe la Spitalele-de-boli-mintale (sa nu le zic totusi de nebuni). De obicei, procesele astea sunt spectacole pentru cei din sala

La prima vedere, totul pare amuzant: niste oameni dereglati mintal,  sariti de pe sine, unii mai mult sau mai putin, vin si spun cum vad ei lumea, iar judecatorul trebuie sa isi dea seama daca e bine sau nu sa le dea drumul inapoi, intre  ceilalti oameni care au pretentia ca sunt sanatosi.

Si lumea din sala se amuza copios pe seama nebuniei lor. Azi de exemplu, un nene cerea sa fie lasat acasa, ca urmeaza sa se mute in Austria. El isi lovise o vecina cu o tesla in cap, in paranoia lui invinovatind-o ca l-a despartit de sotia lui. Judecatorul il intreaba de unde avea tesla. El raspunde ca o pregatise special pentru vecina, care il teroriza. Dar domnul judecator sa tina cont ca nu a omorat-o. Ca el vrea doar sa plece in Austria. Adresa de acolo era „Aleea Brazilor, bl. c….”, identica cu cea din tara. Alta tanti care avea vreo 50 de ani, dar arata de 75 stia ca este in anul 1996, nu-si recunostea rudele si nici nu realiza ca este internata in spital. Credea ca este in vacanta.Asta a fost asa, ca o mostra a ceea ce se intampla.

Spectacolul  este insa dureros. Te uiti la ei si te intrebi prin ce drame au trecut sa ajunga asa, pentru ca in cazul unora e clar ca nu au fost asa de la inceput sau ca e vreo manifestare patologica. Dureroasa e si reactia oamenilor, zeflemitoare si superioara.

Vin acolo, rupti de realitate, abia reusind sa vorbeasca, pentru ca sunt drogati de la spital. De  obicei la spital sunt tinuti in letargia provocata de medicamente  pentru ca unii sunt violenti, desi pana acum nu am asistat la nici un incident.

Eliberarea lor din spital se face pe baza unui raport de expertiza medico-legala, in functie de concluziile favorabile sau nu. Azi am fost cu totii indignati, pana si procuroarea.

Vine unul din bolnavi. Dintre toti, arata cel mai normal, un om la 45-50 de ani, cu ochelari, avea infatisare de profesor. Si apoi am ramas cu totii socati. Omul isi omorase parintii, sotia si un copil. Incercase sa-si omoare si ceilalti doi copii. Si, culmea!, raportul de expertiza cica a constatat evolutia pacientului si ca avizeaza inlocuirea internarii medicale cu obligarea la tratament la domiciliu! Eram cu totii in stare de soc. Se lasase linistea in sala, nimeni nu mai misca dupa ce omul povestise calm ca isi omorase familia. Iar procuroarea, vizibil nemultumita, a pus concluzii in conformitate cu concluziile raportului, ceea ce mi s-a parut inacceptabil. Din moment ce esti procuror, chiar daca intr-adevar se avizase inlocuirea internarii, cum poti sa eliberezi un astfel de om? Nu s-a gandit nimeni ca inca mai sunt membri ai familiei lui in viata? El zicea ca familia il va ingriji, dar … am incercat sa ma pun in situatia asta si nu cred ca as putea trai alaturi de un om care sa-mi fi facut atata rau, chiar daca e bolnav, e tatal meu si asa mai departe.

bineinteles ca sunt si oameni sanatosi, in orice caz carora spitalul nu le face nici un bine, dar ce s-a intamplat azi m-a socat. In afara de faptul ca li se da drumul pe capete din spital, printre cei eliberati sunt si oameni care … –mi-e teama sa ma gandesc ce se poate intampla! 

Iar despre comunism

Vorbeam cu ceva timp in urma de abordarea in reclame a comunismului ca tema “trendy” in zilele noastre. Si pe zi  ce trece se dovedeste ca avem parte  de o invazie a comunismului in pauzele publicitare: dupa ciocolata cu rom, care a dat startul nebuniei, urmata de dero si  eugenia, numarul brandurilor din comunism si care isi recunosc originea s-a marit cu “napoca” inghetata.

Acum e de asteptat reactia in tendinte a Pepsi -  Cola, in sensul ca era singura racoritoare capitalista acceptata pe atunci si eu ma gandesc ca trebuie sa profite de situatie si sa-i mai dea una-n cap coke-ului cu o reclama in care sa preamareasca comunismul.

 Pentru amuzament, iata minunile Romaniei comuniste.

Cele 7 minuni ale României lui Ceauşescu:

1. Toată lumea avea de lucru

2. Deşi toată lumea avea de lucru, nimeni nu muncea

3. Deşi nimeni nu muncea, planul se făcea peste 100%

4. Deşi planul se făcea peste 1oo %, nu puteai cumpăra nimic

5. Deşi nu găseai nimic de cumpărat, toată lumea avea de toate

6. Deşi toată lumea avea de toate, toţi furau

7. Deşi toţi furau, niciodată nu lipsea nimic

00.45

Stau in fata calculatorului cu toate foile, cartile, cursurile si tratatatele in jur. Am de facut niste precizari la o actiune pentru maine si pur si simplu nu ma pot organiza. Plus ca imi lipsesc ideile. E vorba de o cale ferata industriala ce trece pe proprietatea celor cu care ne judecam si care au betonat-o. Stiu ca trebuie sa despic firul in 49 si sa scriu de abuz de drept, obligatii propter rem si lipsa interesului, dar toate astea se amesteca ciudat in mintea mea.

Ce ma fac? Iar e trecut de 00.00… Poate terminam devreme, dar azi a venit tata dupa vacanta de doua saptamani in Italia. Na, ca el are timp de plimbari si bani de cheltuit. Si eu am incercat sa imi fac treaba pentru maine, dar tata se tinea dupa mine sa-mi povesteasca cum a fost zborul cu avionul si cum si-a luat el loc la fereastra, crezand ca este asa, ca la tren, adica locurile de la fereastra cele mai bune. Si cum a fost la Roma si ce frumos era Colosseumul, si Columna si ca ce este reprezentat pe Columna si ce pod a construit Apolodor din Damasc? Si cum il chema p-ala care a construit podul de la Cernavoda? Ca era unul cu “S” s…. s….s…. Saligny! A, da, asa, ala era!

La un moment dat nu mai faceam fata debitului verbal asa ca maine trebuie sa-l pun pe frate-miu sa-mi faca un rezumat, ca parca prin zgomotul de fundal l-am auzit razand, deci cred ca el a rezistat pana la sfarsit.

E aproape ora unu, ascult Manson, astept sa ajunga winampul la “Heart shapped glasses” si incerc sa-mi fac curaj sa apuc taurul de coarne… adica pe nenea Viorel Ciobanu si pe nenea Corneliu Barsan…poate imi vine inspiratia.

3 ani…si jumatate

… atat a durat totul. In ultimele luni ne-am zbatut in agonia ultimelor clipe, cu tot oceanul si cele cateva mii de kilometri intre noi, tot amanand confruntarea finala si purtandu-ne ca si cum totul e in regula, dar simtind dupa fiecare conversatie gustul amar al lucrurilor pe care simteam nevoia sa le spunem si nu puteam.

Am zis de mult timp, de la inceput chiar, ca tu mai ai de copilarit, de descoperit, de invatat, iar eu imi doresc familia mea, imi doresc sa fiu doi, dar sa ma simt ca unul. Dar de fiecare data am cedat in fata evidentei si a disperarii tale in fata ideii de a ne desparti.

Iar in ultimul tau mail imi reprosezi ca tu ai zis de mult ca ar trebui sa luam o hotarare in sensul asta. Si ca sa nu ne mai chinuim atat, am luat taurul de coarne. Desi ma doare fiecare mangaiere pe care amintirea mi-o reinvie in piele. Ma uit la pozele cu tine de atunci si de acum. Si ma doare privirea ta, ma doare sa ma uit in ochii tai, stiind ca sunt atatea sanse sa nu se mai intalneasca niciodata cu privirea mea.

Don’t break, don’t break my heart

And i won’t break your heart shapped glasses…

Ascult in continuu melodia asta. Si toata furia mea se linisteste, se transforma, ma transforma.

Am adormit tarziu si am dormit prost. Am visat urat si m-am trezit intrebandu-ma  ce e cu mine, apoi mi-am adus aminte. Am oftat, m-am intors pe cealalta parte si am incercat sa adorm.

 In zadar, raul era deja facut si amintirile se ingramadeau sub pleoapele pe care le strangeam cu disperare. Reveneau demonii care ma chinuiau atunci, demult, dar atunci fugeam la tine in pat, ma cuibaream in bratele tale si, linistita de aroma trupului tau oftam si adormeam.

 Inca existi in mine si m-a durut inima cand ti-am zis ieri sa-mi zici pe numele meu, nu pe cel pe care l-ai inventat tu pentru mine. Iubirea s-a transformat intr-un nod dureros care s-a fixat in gat si nu vrea sa urce sau sa coboare de-acolo, uneori devenind intens ca o gheara ce ma strange si ma sufoca.

Mi-am facut un test de aici si a rezultat ca sunt cartea:

You’re The Lion, the Witch and the Wardrobe!
by C.S. Lewis
You were just looking for some decent clothes when everything changed
quite dramatically. For the better or for the worse, it is still hard to tell. Now it
seems like winter will never end and you feel cursed. Soon there will be an epic
struggle between two forces in your life and you are very concerned about a betrayal
that could turn the balance. If this makes it sound like you’re re-enacting Christian
theological events, that may or may not be coincidence. When in doubt, put your trust
in zoo animals.

Take the Book Quiz
at the Blue Pyramid.

drept de autor

De cateva zile ma chinuie o intrebare si inca nu i-am dat de cap. Totusi, o postez in forma actuala.

Se stie ca “ideile” exprimate in scris sunt protejate prin dreptul de autor. Cu conditia, bineinteles, de a fi ale tale, nu luate cu copy/paste de prin vreun ungher al gugalului sau citate din vreo carte.

Ei bine, atunci cum ramane cu commenturile de pe blogurile altora? O data ce le-ai postat, acolo raman, la dispozitia bloggerului respectiv, tu nu mai ai niciun drept asupra lor. Doar sa le admiri, eventual sa ramana ca o marca a prostiei din clipa respectiva. Nu le poti modifica, nici sterge. Si totusi, sunt ideile tale! Da, da, nici vreo opera de arta nu stiu daca s-a nascut vreodata la commenturi, dar… nu este corect.

Mos Martin

Cum lucram eu cu spor la lucrarea sefei mamei mele, cu ochii durerosi de parca tot nisipul Saharei se gaseste pe sclerotica mea, dintr-odata m-a apucat nostalgia cu gandul la perioada liceului. M-a mirat cat de mult am putut uita din lucrurile care mi se pareau atunci mai mult decat banale. Nu ca ar fi un lucru rau uitarea, sunt multe lucruri pe care imi face o deosebita placere sa le uit, dar dezavantajul este ca uiti si ce ai vrea sa iti amintesti mai tarziu. Pacat ca nu exista in creierul nostru ceva ca un  cd-rw cu care sa ne imprimam amintirile ce nu trebuie uitate si pe care sa le accesam din cand in cand sa vedem ce chestii dragute am mai uitat.

deci: scriam de zor la lucrare cu viteza melcului (asa mi se pare mie, pentru ca timpul este foarte scurt, in fond este o performanta destul de buna 35 de pagini in doua zile) . Lucrarea este despre jocul la prescolari. Si mi-am adus aminte de activitatea de diploma a unei colege care voia sa faca momentul captarii atentiei copilasilor cu un ursulet viu. Adica cineva sa se imbrace in ursulet si sa vina la ei in calitate de invitat. Bineinteles, m-am oferit cu cel mai mare entuziasm. Cam asa se intampla, noi intre noi eram pe rand pe la lectiile colegilor Scufita rosie, Ileana Cosanzeana, Praslea-cel-Voinic sau Ratusca cea urata.

Asa ca mi-a venit si mie randul sa fiu Mos Martin. Am imbracat costumul care avea pana si gheare, colegele si-au facut mana de experte in ale machiajului pe nasul meu, am capatat si mustati, precum si urechi atasate de o caciulita care era cam mica. Pe urma, pana la inceperea activitatii, am inceput sa colind prin camin, pe la diferite grupe, sa ma intrebe copiii de ce nu mai am coada (sunt smecheri de mici copiii din ziua de azi ). La un moment dat, dupa ce am scapat de hoarda de urmaritori piticoti, am vazut dupa un colt o umbra cum se apropia. Crezand ca e vreo colega de-a mea, am asteptat pana s-a apropiat si am sarit de dupa colt, cu labele rasfirate a imbratisare si cu un “morrr” ragusit.

Profa de geografie, sa faca infarct! Eu, vazand pe cine am luat in brate, la fel. Nu stiam ce sa mai fac. Copiii de prin sali iesisera pe hol, caci profa avusese ceva volum cand m-a vazut. Unul dintre ei, cu naivitate, i-a spus ca nu trebuie sa-i fie frica, “e un ursulet bun”. Colega cu activitatea nu mai intelegea nimic, profa incepuse sa rada, iar eu balbaiam scuze.

Noroc ca profa era tare draguta si ca a stiut sa faca haz de situatie. Si acum ma cutremur la gandul ca putea fi vreuna din acele figuri inghetate de la mine din liceu.

Sa votez, sa nu votez!?

Nu stiu ce sa fac. Am impresia ca orice as face, nimic nu se va schimba. Si ce daca a venit el Base si a inceput sa vorbeasca de coruptie, hotie, comunism, dosare, Felix, si altele, cand este invinuit de destramarea flotei, cand a avut o implicare cel ptuin dubioasa in scandalul ziaristilor rapiti in Irak si s-a jucat de-a biletelele cu un Tariceanu ori agramat ori deosebit de inteligent, desi eu inclin spre prima varianta, caci prezenta zvacnire se datoreaza schimbarii consilierilor sai. Am inteles ca are acum consilieri straini, sau cel putin unul e strain, dar acela face totul, ca el s-ar fi ocupat si de Blair parca.

Si daca e sa ne uitam putin in trecut vedem clar schimbarea la 180 de grade a atitudinii,  numai sa ne gandim ca el (adica Tariceanu, sa nu ma intelegeti gresit) era cel care s-a jucat acum vreo doi ani de-a “uite demisia, nu-i demisia” dobandindu-si porecla Razgandeanu. Iar azi il ataca pe acelasi motiv pe Basescu.

Deci, daca votez NU, ramane Basescu si isi amana agonia inca ceva timp. Nu cred ca mai are sanse de revigorare, nu dupa gafele si prea-plinul de sine afisat. Sunt sigura ca va avea o soarta asemanatoare cu a lui Nastase, cum va termina mandatul (acum sau peste 2 ani) vor sari pe el cu anchete si invinuiri pana cand va trebui sa se faca evapore. Se va intampla mai greu, intra-adevar, dar cu siguranta exista destui asi in manecile din umbra.

Daca votez DA…mari alternative nu am… poate doar sa il votez pe becali la plesneala, dar daca iese?!

a, o chestie off topic, citeam in ziar zilele astea ca UE incurajeaza transhumanta si ca Romania a interpretat eronat nush ce dispozitii. Sa mor de ras! Cand s-o mai destepta si romanul odata?

E aproape o saptamana de cand dorm pe furate. Maestrul meu mi-a dat de lucru acasa, iar alt avocat din birou, din motive de simpatie, mi-a mai dat de facut o intampinare la un recurs. Cand se face un recurs, adica se ataca o hotarare data la o instanta inferioara, partea impotriva careia s-a declarat recursul, in limbaj juridic numita “intimata” trebuie sa depuna un soi de raspuns prin care sa demonteze sustinerile celeilalte parti.

Si de parca nu aveam destule belele, sefa mamei si-a adus aminte cu vreo 12 zile inainte ca are licenta de dat si ca nu are lucrare si nici portofoliul gata. Ea termina un colegiu pedagogic si cum eu am terminat liceul pedagogic (adica profesia mea de baza este de  invatatoare) i-a spus mama ca o voi ajuta. Numai ca mama nu m-a intrebat inainte, asa ca vine acasa si imi spune: “O ajuti pe Maria? nu… reformulez: O AJUTI PE MARIA”. Asa ca stau acum cu sabia lui Damocles deasupra capului, in criza de timp si multe pene de idei, plus nefericirea unei pene de curent din care cauza am pierdut vreo 20 de pagini.

revenind la lucruri mai optimiste, azi am fugit de la birou intr-o mica “pauza”in parc, pentru a-mi satisface viciul. Pe o alee, imi iese in fata o tanti cu un caine de lesa. Cainele era -cred- un chihuahua, asa de mic incat parea o ganganie si in momentul in care a venit spre mine am simtit nevoia sa il calc ca pe un gandac de bucatarie, de care ma tem si mi-e scarba mai mult decat de orice alta vietate. Nu am inteles de unde reactia asta. Cred ca din cauza ca avea orbitele asa de iesite in afara incat semana cu gandacii aceia.

Alta chestie amuzanta este ca am vazut un nene cu o bicicleta din aceea veche, cu cos de cumparaturi in spate, cum admira si se minuna de un chopper negru, nichelat si stralucind in soare, parcat la intimidare in fata unui magazin din centrul orasului. Mi-a parut tare rau ca nu am avut camera la mine sa fur fatza zambind cu toata proteza la acea bijuterie.

Reclame comuniste

Tocmai am intrat in UE, dar romanii sunt tot mai nostalgici dupa comunism. Ca e asa, se vede si in pauzele publicitare de pe la tv. Dupa inceputul timid si retinut al ciocolatei cu rom, cu “roacherul” pe care Partidul il vrea “tuns” si tanara punkeritza sau ceva in genul care sfarseste imbracata in uniforma gri pana aproape de glezne, aceeasi marca abordeaza tema comunismului pe fata in ultima reclama, cu imaginile siluetelor macaralelor si uzinelor inecate in rosu, pe fondul unei melodii a Epocii de Aur, care imi suna cunoscut, dar pe care nu o pot identifica…

Apoi, intr-o singura zi, am vazut doua reclame mergand exact pe aceeasi idee, nostalgia comunismului: reclama la Eugenia, biscuitii cu crema pe care ii mancam in pauza mare la scoala, si cea de la Dero, unde niste neni cu baloane, fericiti, desi cam ranjiti, dau drumul baloanelor… cu heliu(oare pe vremea aceea se folosea heliul la baloane? Nu era prea capitalista chestia?).

In legatura cu DERO, intotdeauna m-a mirat lipsa de imaginatie a celor care denumeau produsele pe vremea aceea: denumirea e  formata  dupa modelul german de unire a cuvintelor, numai ca in cazul nostru se uneau prima/primele silabe – “detergent”-”Romania”, asa cum “Aprozar” venea de la “aprovizionare” si “zarzavat”.  A, iar dulciurile aveau in general nume feminine, iar “eugenia” a ajuns un  substantiv comun in timp, incat ma indoiesc ca cineva isi mai boteaza fata asa, in sens invers fata de  “termopan”,care  a devenit substantiv propriu printre etnici .

Oricum, este clar cine a furat ideea reclamelor de la cine si asta nu mi se pare deloc un lucru frumos. Mai ales ca in cazul Dero stiu ca in urma cu cativa ani Banica Jr. le promova produsul, iar noua campanie nu mi se pare deloc credibila.

De unde toata isteria asta cu “ce vremuri frumoase” erau si ce mult ne placea pe atunci? Poate ar avea mai mult succes o reclama mai realista despre comunism, ceva ironic, cum se incercase acum cativa ani cu oamenii care asteptau la coada la lapte sau camionul cu carne, ca nu imi mai aduc bine aminte reclama.